Leave a comment

Mă uit la noi

Stai de vorbă cu mine și în tot acest timp, eu mă uit la noi, tu îmi povestești, iar eu continui să mă uit la noi, la noi cei de azi, la visele tale, la problemele mele, tu nu vezi? Se pare că nu, continui să-mi povești. Uită-te la noi cei de azi, uită-te cum au trecut anii peste noi, sclipirea din ochi nu s-a pierdut. Nu te-ai oprit din istorisire și nici eu din privit, doar că acum privesc la noi în urmă cu 12 ani aproape, privesc la iubirea inocentă dintre noi, cum mă priveai pe furiș, cum nu îmi scăpai nici o mișcare.

Te-ai oprit din povestit și mă privești pe furiș, îmi lași loc de replică, să povestesc eu, îți pleacă privirea pe piciorul meu, mai trag un fum de țigară și privesc pe geam, mă fac că nu văd. Ar fi atâtea de spus de ambele părți și totuși nu ne spunem nimic din ce ar fi de spus. Iar îmi explici nu știu ce și eu iar mă uit la noi acum 7 ani, la visele pe care mi le-ai arătat atunci. Nu ți-am răspuns atunci, nu ți-aș răspunde nici azi. Știu că  de ce îmi este frică nu scap. Și azi știu că îmi este frică de tine, de sentimentele mele, de judecata ta. Vreau să te cunosc mai mult pe tine cel de azi și totuși mi-e frică de mine, că poate mi-aș schimba sentimentele, că oricum la noi cei de azi o să mă mai uit, poate ne vom uita împreună și vom râde…peste ani.

Leave a comment

Beau un ceai

Roiboos cu albăstrele, floarea soarelui și alte flori, Dumnezeu știe…Dumnezeu – cât de ironic sună spus de mine, sunt atee, dar creierul îmi servește niște stereotipii pe masă. Am deviat, nu asta era important. Am un sentiment ciudat că cineva va muri, instinctul asta îmi spune, din păcate simt și cine este acea persoană. sper doar să mă înșele.

Beau ceaiul și sunt analitică, mama se agită prin casă, temei legal, o calmez, explic codul de procedură penală, se rezolvă cu un avocat și atât, bun. Una dintre prietene, minciuni peste minciuni, nici ea nu cred că mai știe ce cum și în ce mod, eu am fost prea ocupată să desfac nodul de minciuni, fac doar o scurtă trecere în revistă, voi afla, este timp. Prima iubire, din nou aici, din nou definitiv sau cel puțin așa pare, fug să aflu adevărul, tot amân momentul, mă întreabă dacă am rezolvat „problema aceea” – referindu-se la tot ceea ce se întâmplă în viața mea, pentru el nu sunt persoane, nu au nume, sunt doar „problema aceea”, îl înțeleg, nu a acceptat în atâția ani adevărul, de ce ar face-o acum?! Văr-miu e un fel de drama queen, multe femei, multe le regretă, multe lucruri îi amintesc de anumite femei, tot se uită în urma. Îi scriu să o lase baltă, move forward! Eu?! Să mă analizez? Să nu? Ce rost mai are? Să mai gândesc în viitor? Nu cred că vreau, mai iau un gât de ceai și mai scriu două, trei cuvinte, de încheiere.

O seară bună!

Leave a comment

Miroase a iarnă

Am ieșit de dimineață să fumez o țigară, aerul mă ciupea de mâini. Am observat de azi noapte că ieșeau aburi din gură și nu erau de la țigară. Se apropie cu pași mărunți iarna, se apropie sfârșitul de an, totul în jur moare… S-a mai dus un an, stau și mă întreb ce am făcut și în acest an, pe plus nu îmi iese nimic, în minus am câțiva oameni dragi, care mi-au sfărâmat sufletul în fărâmițe când au plecat sau i-am îndepărtat. Mi se pare atât de departe luminița aceea de speranță, câteodată nici nu o mai văd, nu știu dacă mai este acolo.  Mi-e dor de vară, mi-e dor de el, mi-e dor de noi, mi-e dor de rutina noastră, mi-e dor și doare.

Leave a comment

Stop!

Nu mă ajutați să merg,e mult prea târziu acum! Vreau să mă târâi singură în mocirla mea!

Ani la rând am mers singură, am trecut prin toate singură! Acum mă ajutați să merg, dar eu nu vreau, nu pot cu voi! Nu o mai faceți! Sunt handicapată când merg ajutată! Când toată lumea a mers cu familia, în familie, în doi, eu, mereu, am fost singură! Acum nu pot merge cu cineva! Degeaba stați lângă mine și îmi întindeți mâna! O voi refuza! Sau veți merge paralel cu mine! Nu mă puteți ajuta! E prea tarziu astazi să o  mai puteți face! Când am avut nevoie de voi unde ați fost?

Plecați azi de lângă mine! STOP! Nu vă vreau lângă mine! Lăsați-mă  singură ca până acum!

Leave a comment

O să doară mamă!

Fir-ar ea a naibii de fericire, cu drumul ei anevoios! Degeaba te pui mamă la începutul ei de drum, degeaba spui că va durea, că voi urla de durere, că voi pica și mă voi ridica pentru a pica iar!  Degeaba mamă dacă nu urlu singură, dacă nu mă împiedic singură. Și cum ar spune Delia, voi fi și beată mamă! ca să-mi înec amarul, să pot plânge cu vorbe și apoi să mă scuz sub pretextul alcoolului mamă! Voi bea până mă voi îneca în lacrimi, a doua zi voi fi mahmură și mă voi îneca din nou în lacrimi mamă. Așa e dat să fie mamă! Cum faci temperatură 48 de ore când răcești, așa e și sfârșitul din iubire mamă! Și va durea mereu acest sfârșit mamă! Și mereu voi spune, mamă, că nu voi mai iubi și nu voi mai crede în vorbele ”lui”, că voi ieși câștigătoare în iubire!

Știu mamă! Doare și va mai durea!

2 Comments

Luna

Undeva pe lateralul cerului se întrevede luna, este însângerată și ascunsă, în proporție de 90%, în nori. Este prima noapte de după eclipsa totală, iar culoarea ei nu este cea obișnuită, contrastul dintre bezna cerului și portocaliul ei roșiatic o face sublimă. O privesc de ceva timp…nu îmi pot muta privirea, copacii se înșiră pe marginea șoselei, unul câte unul, mai mari, mai mici, mai diformi, însă ea rămâne tot acolo, câteodată se arată mai mult, câteodată se ascunde aproape de tot.
Eu: Spune-mi tu mie Luna ce mă fac?
Rațiunea: Ai luat-o razna? E doar o planetă…ce aștepți de la ea? Nu îți va da un răspuns.
Eu: Mda, cred că ai dreptate. Mă furase peisajul. Și totuși…ce mă fac? te întreb atunci pe tine, nu mai întreb Luna.

A amuțit și rațiunea asta blestemată, nu îmi mai răspunde nimic. Bine că m-a trezit din visare, dar când o întreb ceva ce nu îi convine se face că nu aude, tot o întrebare retorica, surdă se aude, fără de ecou, fără de răspuns.

Leave a comment

Protectie

Cand cineva ma raneste, mai rau decat ai facut-o tu, cand visele facute dupa tine se spulbera, as fugi indarat la tine, sa simt iar confortul vechi,in bratele diavolului, raul tau e mai mic, macar acolo ma obisnuisem, puteam respira, te aveam pe tine, nu eram singura.

Azi privesc cum se ridica ceata deasupra Bucurestiului si realizez ca incepe o noua zi, fumez o tigara si privesc pe geam cum incet, incet, orasul incepe sa se trezeasca la viata. Candva priveam de la geamul casei noastre, doar ca te asteptam pe tine sa vii dupa o noapte in care disparusei si nu raspundeai la telefon. Nu am asteptari de la ziua de astazi, atunci asteptam ca tu sa te schimbi. Astazi sunt in voia sortii, nu ma intorc inapoi, ma las purtata pe aripile viitorului, nu stiu daca sunt protective sau daca ma vor arunca de undeva de sus din nou, dar stiu ca am voie sa incerc iar, chiar daca voi gresi.

Sunt acasa, in sfarsit stiu unde este locul caruia ii spun acasa, candva uitasem, am cedat altui loc  acest apelativ: “acasa”.

Ma suni si imi spui ca iti este dor de mine, sa iti trimit o poza…cand ma aveai nu iti era dor, cand ai rupt pozele nu te-ai gandit ca le vei cauta. Imi spui ca stai pe partea mea de pat, in locul meu, nu mai este al meu, cand am iesit pe usa aceea, totul a ramas al tau, asa cum spuneai mereu: “casa mea”, “patul meu”…sunt ale tale, definitiv, nici macar nu mai sunt in “chirie” in ele. Nu ma mai cauta, am plecat demult din viata ta si daca ma mai uit in urma la tine si am tendinta sa vin spre tine, ma opresc, nu e nimic mai departe de gand pentru ca stiu ca orice rau va veni, va fi mai mic decat cel ce mi l-ai facut tu. Si mai stiu ca pentru a ajunge sus, ma voi mai impiedica de multe ori pe drum.