Îmi plânge sufletul în mine! Dacă i-aș da ascultare, m-aș tăvăli pe jos de durere și tot nu s-ar atenua. Urăsc faptul că sunt forțată să te văd zilnic. Nu îmi este dor de tine când nu te văd, în schimb mă răscolește să te văd. Nu am suportat niciodată să te văd rănit, îmi plânge sufletul mai tare pentru suferința ta decât pentru a mea. Inima îmi spune să te protejez, să te împac, să te strâng în brațe ca pe un copil mic. Rațiunea îmi spune că trebuie să îi dau două, poate nouă , palme inimii să își vadă de treaba ei.
Încă o dată te folosești de armele tale cele mai ascuțite : vorbele – te victimizezi ! Știi că astfel mă rănești. Mă transformi în călăul cel mare și negru. Știi ce e păcat? Că deși ne-am iubit nu am știut să fim fericiți. Drept dovadă și astăzi între noi rămân regrete, păreri de rău și frustrări.
Rămâi cu bine pentru azi! Că mâine ne așteaptă o zi și-o noapte împreună, în tabloul perfect de familie, unde nu se văd regretele și frustrările. E ultimul tablou fericit de familie înainte de sfârșit. După care vom muri înainte de moarte !
Chrysab's Blog 